Fosta gimnastă Simona Amânar a născut o fetiță care poartă numele Ștefania Teodora, fiind cel de-al doilea copil al fostei sportive, care mai are un băiat în vârstă de zece ani.
Fosta gimnastă Simona Amânar a născut, joi, într-un spital privat din Timișoara, o fetiță care poartă numele Ștefania Teodora, ea având 3,010 kilograme la naștere și primind nota zece, au anunțat, vineri, într-un comunicat de presă, reprezentanții spitalului unde a avut loc nașterea. „Vreau să-i mulțumesc foarte mult domnului doctor Dorin Grigoraș și întregii echipe care s-a ocupat de mine. A fost bine, a fost mai ușor decât la nașterea lui Alex (primul copil al Simonei Amânar – n.r.) și pentru că am știut la ce să mă aștept. Am avut emoții foarte mari până am văzut-o că este bine, că plânge, că respiră, că mănâncă. Recuperarea e puțin mai grea după cezariană, dar trec și peste asta. Fetița e foarte bine. Numele l-am ales încă de când eram gravidă cu Alex, atunci am zis că, dacă e băiat, se va numi Alexandru Iosif și, dacă e fată, Ștefania Teodora. Așa că numele era pregătit de mult. Ne-au plăcut numele astea și mie și lui Cosmin (Cosmin Tabără, soțul Simonei Amânar – n.r.). Alex ar fi vrut un alt nume, dar până la urmă l-am convins”, a declarat Simona Amânar.
Simona Amânar și soțul ei, Cosmin Tabără, mai au un băiat, Alexandru Iosif, în vârstă de zece ani.
MEDIAFAX
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER